SC Laminorul SA Braila este o societate comerciala mare, specializata in productia de materiale feroase sub forme primare si semifabricate.
Infiintata la scurt timp dupa primul razboi mondial, societatea a devenit parte din istoria orasului. Existenta unei importante surse de forta de munca, costul redus al terenurilor pentru constructii, ca si posibilitatea de a importa materii prime pe apa, cu reducerea considerabila a cheltuielilor de transport, au facut posibila o activitate industriala cu aproape un secol de continuitate.
SC Laminorul SA Braila a luat fiinta in anul 1923 sub denumirea “David Goldenberg si Fii”, prin Contractul de Societate nr.136/17.01.1923. Firma, cu sediul in str.Transilvaniei, producea initial sarma trasa, cuie si articole metalurgice. Dupa patru ani, in 1927, productia se diversifica cu lanturi, suruburi si nituri.
In 1928, societatea anonima “Industria Sarmei” Cluj, solicita Primariei Braila un teren pentru construirea unui laminor pe care il si primeste sub titlu gratuit in anul urmator prin Hotararea Consiliului Municipal transmisa sub nr. 02695/ 11.02.1929. Asa se ridica primul laminor de sarma si profile din Muntenia, pe o suprafata de 5 hectare aflat la punctul denumit Osaria, pe malul fluviului Dunarea.
Laminorul, cunoscut sub numele de Laminorul nr.1, va fi pus in functiune un an mai tarziu si va produce sârma de diverse diametre tagle importate, adusa cu navele pe Dunare pâna in portul propriu.
In anul 1931, societatea “David Goldenberg si Fii” pune in functiune la rândul sau in functiune al doilea laminor din Braila. Acesta - cunoscut sub numele de Laminorul nr.2 - producea sârma, otel beton, otel lat, otel pentru suruburi si nituri.